Skip to main content

Turul Franței începe pe 5 iulie, exclusiv la Eurosport și pe Max

4 iulie 2025 - Last updated 17 septembrie 2025

Tour de France.jpg

Turul Franței readuce ciclismul în atenția publicului cu perspective noi și acoperire de neegalat. Toate cele 21 de etape, toți cei 3.320 km parcurși și toate poveștile din lupta pentru tricoul galben sunt transmise în direct pe Eurosport și pe Max.

Cea de a 112-a ediție a Turului Franței începe sâmbătă, 5 iulie, cu „Grand Départ”-ul de la Lille, și se încheie duminică, 27 iulie, cu etapa de pe Champs-Elysee din Paris. În această perioadă, toate privirile vor fi ațintite asupra lui Tadej Pogačar (Slovenia, campion en-titre și de trei ori câștigător al cursei), revenit în circuitul mondial și favorit pentru al treilea titlu. Printre favoriți se numără și Jonas Vingegaard (Danemarca, de două ori câștigător al cursei), Remco Evenepoel (Belgia, campion mondial și olimpic), Florian Lipowitz (Germania), Joao Almeida (Portugalia) și Promoz Roglic (Slovenia).

Pe 26 iulie începe și ediția feminină a Turului, transmisă de asemenea în direct la Eurosport și pe Max. Aceasta se încheie pe 3 august și are un traseu mai scurt, de 1.165 km. În competiția feminină, campioanele din ultimii ani, Kasia Niewiadoma (Polonia) și Demi Vollering (Țările de Jos), vor întâmpina concurență puternică din partea lui Marlen Reusser (Elveția) și veteranelor Elisei Longo Borghini (Italia) sau Anna Van Der Breggen (Țările de Jos).

Romain Bardet, legenda franceză a ciclismului și câștigător de etape în Turul Franței, se alătură echipei Eurosport pentru prima dată în calitate de expert după retragerea lui din ciclism de luna trecută. De asemenea, între etapele 11 și 15 francezul va urma traseul pe una din motocicletele turului. El se alătură unor nume consacrate precum Alberto Contador, Jens Voigt și Adam Blythe, care vor aduce comentarii direct din mijlocul plutonului.

În premieră pentru Turul Franței, Max introduce o funcționalitate nouă care le permite fanilor să urmărească patru fluxuri video simultan - din elicoptere, motociclete și camere fixe - oferind o acoperire completă asupra plutonului. Această funcție este disponibilă și pentru echipe, pentru a susține deciziile tactice și siguranța în cursă, în timp real.

Acoperirea Eurosport este completată de tehnologia de ultimă oră din studioul Curve, care include:

  • Tunel aerodinamic virtual: pentru a evidenția impactul vântului asupra rutierilor
  • Inclinometru: pentru a demonstra dificultatea cățărărilor
  • Autocar virtual: pentru analiza tacticilor de echipă
  • Date VeloViewer: profiluri de etapă interactive și predicții precise asupra zonelor decisive

Turul Franței și Turul Franței Feminin sunt competițiile emblematice din portofoliul extins al Warner Bros. Discovery (WBD), care cuprinde peste 1.000 de curse de ciclism transmise anual, inclusiv toate etapele din UCI World Tour, cele trei Mari Tururi și cursele de la Jocurile Olimpice.

Scott Young, vicepreședinte executiv al WBD Sports Europe, a declarat: „Într-o epocă de aur pentru acest sport, ciclismul continuă să captiveze publicul nostru, pe măsură ce sportivii continuă să depășească limitele a ceea ce este fizic posibil pe bicicletă. Pentru a egala nivelul de curse palpitante din pluton, anul acesta ne extindem nivelul de acoperire a acestei curse istorice pentru a include și mai multe modalități prin care fanii să se bucure de fiecare etapă în toată splendoarea ei.”

„Suntem încântați să introducem noi inovații în materie de storytelling, cum ar fi funcția quad screen. De asemenea suntem extrem de bucuroși să îl avem pe Romain Bardet în echipa noastră de experți.”

Contacts

Dan Dracea

Communications Manager MATCHPLAN

Latest news

31/8/2026

Ce să urmărești la Eurosport în septembrie

Toamna începe pe Eurosport și HBO Max cu ultimul turneu de Mare Șlem al anului, US Open, și ultimul Mare Tur de ciclism din calendar, La Vuelta. Iată ce nu trebuie să ratezi în septembrie:

28/8/2026

Ce să urmărești pe HBO Max în luna septembrie

Începutul de toamnă este marcat de adrenalină la HBO Max. În lumea sportului, US Open își desemnează câștigătorii ultimului Grand Slam al anului. La capitolul seriale, „American Hostage” („Ostatic american”) vine cu povestea adevărată despre o criză care transformă o emisiune radio într-o negociere pe viață și pe moarte. Cinefilii au parte de „The Bikeriders: Clubul Vandalilor” („The Bikeriders”), care explorează ascensiunea și transformarea unui club de motocicliști. Și, poveștile adevărate continuă în septembrie cu documentarul „9/11: Days That Shocked the World”.

27/8/2026

Ce să urmărești la televiziunile Warner Bros. Discovery în luna septembrie

Vara se apropie de final, dar septembrie vine cu energie nouă plină de premiere și povești pentru toate gusturile. Discovery aduce „11 septembrie: Dezastrul care a zguduit lumea”, Eurosport ține ritmul marilor competiții cu finala ultimului turneu de Mare Șlem al anului, US Open, iar TLC deschide ușa către „Secretele din suburbii”. Pentru cei mici, Cartoon Network transformă întoarcerea la școală într-un motiv de distracție, în timp ce Cartoonito îi invită în aventuri colorate alături de „Dino Ranch: Exploratori pe insulă” și „Mr. Bean – Seria animată”.

26/8/2026

Sezonul patru al serialului original HBO „Epoca de Aur” are premiera pe 2 noiembrie în România

Serialul original HBO nominalizat la Emmy®, creat de Julian Fellowes „Epoca de Aur” („The Gilded Age”), revine cu cel de-al patrulea sezon pe 2 noiembrie în România pe HBO Max. Noul sezon va avea opt episoade care se vor lansa săptămânal.

24/8/2026

US Open 2026, în direct și în exclusivitate pe Eurosport și pe HBO Max

În perioada 24 august – 13 septembrie, atmosfera electrizantă de pe terenurile emblematice de la Flushing Meadows, New York, ajunge la fanii din România. Toate partidele de la US Open 2026 sunt pe Eurosport și HBO Max.

20/8/2026

La Vuelta 2026, în direct și în exclusivitate pe Eurosport și HBO Max începând de sâmbătă

Eurosport și HBO Max se pregătesc de ultimul Mare Tur din calendar, La Vuelta a España, în perioada 22 august – 13 septembrie.

19/8/2026

HBO anunță sezonul doi din „IT: Welcome to Derry”

Serialul original HBO „IT: Bun-venit în Derry” („IT: Welcome to Derry”), produs de Warner Bros., cu Andy și Barbara Muschietti ca producători executivi, a fost reînnoit pentru un al doilea sezon, după ce primul sezon s-a clasat în topul celor mai urmărite patru premiere de serial din istoria HBO Max, la nivel global.

17/8/2026

Serialul DC Studios „Lanterns” are premiera pe HBO Max în România pe 17 august

Serialul DC Studios „Lanterns”, produs de DC Studios și Warner Bros. Television, are premiera pe HBO Max în România pe 17 august. Producția are opt episoade, care vor fi lansate săptămânal, și vine cu o poveste misterioasă care pornește de pe Pământ și ajunge până în cele mai îndepărtate colțuri ale universului DC.

14/8/2026

Heated Rivalry: Emily Hampshire, Edvin Ryding, Robert Naylor, Sabrina Jalees și Priyanka se alătură distribuției sezonului doi

Serialul original Crave, „Rivalitate arzătoare” („Heated Rivalry”), creat de Jacob Tierney, își completează distribuția sezonului doi cu cinci nume noi. Sezonul doi va avea premiera pe HBO Max în România în primăvara lui 2027. Produs de Accent Aigu Entertainment în colaborare cu Crave, divizia Bell Media, serialul multipremiat și apreciat de critici este inspirat din seria de bestselleruri „Game Changers”, semnată de Rachel Reid.

05/8/2026

Ce să urmărești pe HBO Max în luna august

HBO Max te pregătește pentru ultimele săptămâni de vară cu: competiții sportive de top, povești care vin cu aventuri intergalactice și comedii pline de adrenalină, dar și documentare care scot la lumină istorii greu de imaginat. La Vuelta și US Open completează vara de sport, „Jaf fără voie” aduce adrenalina, iar serialul original HBO „Lanterns” deschide o anchetă întunecată, cu mize cosmice. Pentru o doză de umor, Conan O’Brien pornește din nou la drum, iar cei mici îi pot revedea pe Gru și pe îndrăgiții săi minioni în „Sunt un mic ticălos 4”.

04/8/2026

Ce să urmărești la Eurosport în august

Sfârșitul verii aduce ultimul Mare Tur al anului în ciclism, spectacol în ultimul turneu de Mare Șlem și noi turnee de snooker revinind în prim-plan. Iată tot ce trebuie să știi despre cele mai importante evenimente din august pe Eurosport și HBO Max:

03/8/2026

Ce să urmărești la televiziunile Warner Bros. Discovery în luna august

August aduce la televiziunile Warner Bros. Discovery combinația potrivită pentru ultimele săptămâni de vară: competiții sportive pline de adrenalină, povești adevărate, aventuri spectaculoase și premiere pentru toate gusturile. La Discovery, „Shark Week” revine cu o nouă ediție plină de întâlniri impresionante și aventuri dedicate celor mai fascinante creaturi ale oceanelor. Eurosport vine cu La Vuelta, ultimul Mare Tur al sezonului și cu US Open, ultimul titlu de Mare Șlem al anului. TLC urmărește destine ieșite din comun în „Povești medicale neobișnuite”. Pentru cei mici, Cartoon Network aduce noi provocări în „LEGO City: Fără limite MAX”, în timp ce Cartoonito îi invită pe telespectatori să pornească într-o aventură plină de superputeri alături de „Ben 10”.

24/7/2026

Lumea are nevoie de eroi: „Stuart nu poate salva universul” și „Mortal Kombat II” au premiera pe HBO Max pe 24 iulie

Lumea pe care o știm este în pericol, dar nu te îngrijora, Stuart Bloom și Johnny Cage sunt aici. Pe 24 iulie, HBO Max aduce comedia originală Max „Stuart nu poate salva universul" („Stuart Fails to Save the Universe") și premiera globală pe streaming a filmului „Mortal Kombat II".

02/7/2026

Turul Franței, în direct și în exclusivitate pe Eurosport și HBO Max începând de sâmbătă

Turul Franței, cel mai așteptat dintre marile tururi, readuce ciclismul în prim-plan și conturează o vară plină de sport. Toate cele 21 de etape ale cursei vor fi transmise în direct pe Eurosport și HBO Max, cu 3.333 km de parcurs, peste 100 de ore de transmisiuni în direct și povești memorabile scrise în lupta pentru tricoul galben.

30/6/2026

Ce să urmărești pe HBO Max în luna iulie

Iulie e despre zilele calde și nopțile lungi, iar HBO Max vine cu titlurile care completează fiecare moment al verii. Pe terenurile de la Wimbledon, cele mai mari staruri ale tenisului joacă pentru titlu pe iarba londoneză, în timp ce Turul Franței promite dueluri între cicliștii de elită ai lumii. „Stuart nu poate salva universul" („Stuart Fails to Save the Universe") readuce în prim-plan personajele iubite din lumea serialului „Teoria Big Bang" într-o aventură haotică prin multivers, iar „Președintele Curtis" („President Curtis") redefinește criza diplomatică cu un umor aparte. Pentru iubitorii genului horror, „Mumia de la Lee Cronin" („Lee Cronin's THE MUMMY”) promite un coșmar bine livrat, și nu în ultimul rând, „Povestea lui Robin Byrd" („Bang My Box: The Robin Byrd Story") aduce pe ecran o poveste fascinantă despre curaj, identitate și moștenire.