Skip to main content

Primăvara Monumentelor din ciclism începe pe Eurosport și HBO Max

6 martie 2026

Strade Bianche.jpg.jpeg

Odată cu sosirea primăverii, ciclismul revine în prim-plan în grilele Eurosport și HBO Max, iar sportivi de talie mondială precum Tadej Pogacar, Jonas Vingegaard sau Woet van Aert intră în pregătirile dinaintea Marilor Tururi cu evenimente importante din cadrul circuitului mondial UCI.

Pe 7 martie, a 20-a ediție a cursei Strade Bianche sosește în Toscana, mai exact în jurul orașului Siena. Recunoscută pentru prestigiul și caracterul unic dat de drumurile albe de pământ pe care trebuie să le parcurgă cicliștii, această cursă clasică are un traseu de 201 km la masculin, respectiv 131 km la cursa feminină. În cursa masculină slovenul Tadej Pogacar caută a patra victorie aici în ultimele cinci ediții, iar olandeza Demi Vollering dorește să cucerească al treilea titlu la feminin.

În perioada 8-15 martie se vor desfășura în paralel două competiții de mare anvergură, pe etape. Prima dintre acestea este Paris-Nisa, cu un traseu de peste 1245 km și 22 de echipe la start. Iar al doilea eveniment este Tirreno-Adriatico, care oferă un traseu de 1165 km între Marea Tireniană și Marea Adriatică. Plutonul de elită rămâne apoi în Italia pentru Milano-San Remo. Prima cursă Monument a sezonului aduce pe 21 martie cele mai mari nume din ciclism pe un traseu de 298 km, cea mai lungă cursă de o zi din calendar. Datorită profilului său plat, este considerată o cursă clasică pentru sprinteri, dar faimoasele cățărări de pe Cipressa și Poggio oferă și altor tipuri de cicliști șansa de a câștiga. Mathieu Van der Poel caută al treilea său titlu aici, dar îi va avea de înfruntat pe Tadej Pogacar, Isaac del Toro, Jonathan Milan sau Mads Pedersen.

Finalul lunii martie aduce pe Eurosport și HBO Max Turul Cataloniei, care începe pe 23 martie și se încheie pe 29 martie, cu ultima etapă desfășurată pe circuitul amenajat în jurul dealului Montjuic din Barcelona. Tot în Spania, de data aceasta în nord, are loc Turul Țării Bascilor, cu un traseu de peste 800 km ce pleacă de la Bilbao pe 6 aprilie și se încheie la Bergara pe 11 aprilie.

Pe 5 aprilie are loc al doilea Monument din calendarul sezonului, Turul Flandrei, desfășurat în mod tradițional în prima duminică din aprilie. Această cursă are un traseu de 271 km între Bruges și Oudenaarde și este cunoscută pentru dealurile sale scurte și abrupte, dar și pentru secțiunile pietruite. Un punct cheie pe acest traseu este Oude Kwaremont, cea mai lungă urcare a cursei, cu o lungime de 2,2 km și o pantă maximă de 11%. Competiția a fost dominată în ultimii ani de Tadej Pogacar și Mathieu Van der Poel. Cei doi au câștigat cinci din ultimele șase ediții și vor fi și anul acesta în luptă directă pentru victorie.

La o săptămână după Turul Flandrei, pe 12 aprilie, Paris-Roubaix, numită și „Regina clasicelor” sau „Iadul Nordului”, reunește elita ciclismului în Franța. Cunoscut pentru lungile sale secțiuni pietruite, în special Trouée d'Arenberg, al treilea Monument al sezonului este considerat cel mai dificil, cu un traseu de 258 km ce pleacă din nordul Parisului și se încheie la velodromul din Roubaix, la granița cu Belgia. Olandezul Mathieu Van der Poel este în prim-plan și aici, unde are ocazia să obțină a patra victorie consecutivă.

Urmează două curse de o zi în Circuitul Mondial. Prima dintre ele este Amstel Gold Race, care are loc pe 19 aprilie în Țările de Jos și oferă un traseu de 257 km între Maastricht și Valkenburg. Plutonul revine în Belgia pe 22 aprilie pentru Săgeata Valonă, cu un traseu de 209 km în regiunea Valonia, ce conține un circuit deluros de 100 km în a doua parte a cursei. Tot în Belgia are loc și ultimul Monument al primăverii, clasica Liege-Bastogne-Liege, supranumită și „Bătrâna Doamnă”, desfășurată anul acesta pe 26 aprilie. Este cel mai vechi dintre monumente, prima ediție fiind organizată în anul 1892, și cuprinde un traseu de 259 km, recunoscut pentru numărul mare de cățărări. Slovenul Tadej Pogacar și belgianul Remco Evenepoel au câștigat ultimele cinci ediții – Evenepoel cu două, Pogacar cu trei titluri – dar alți cățărători precum Giulio Ciccone sau Juan Ayuso le pot pune probleme.

Ultimele două evenimente din cadrul Circuitului Mondial transmise pe Eurosport și HBO Max înainte de Giro d’Italia sunt Turul Romandiei (28 aprilie – 3 mai) și Eschborn-Frankfurt (1 mai). Turul Romandiei reprezintă un eveniment-cheie pentru cicliștii de top în vederea construirii formei pentru Marile Tururi și cuprinde un traseu variat de-a lungul Elveției. De partea cealaltă, Eschborn-Frankfurt oferă un traseu de 211 km recunoscut pentru diferențele variate de nivel.

 

Cursele de primăvară de pe Eurosport și HBO Max:

  • Strade Bianche – 7 martie
  • Paris-Nisa – 8-15 martie
  • Tirreno-Adriatico – 9-15 martie
  • Milano-San Remo – 21 martie
  • Turul Cataloniei – 23-29 martie
  • Turul Flandrei – 5 aprilie
  • Turul Țării Bascilor – 6-11 aprilie
  • Paris-Roubaix – 12 aprilie
  • Amstel Gold Race – 19 aprilie
  • Săgeata Valonă – 22 aprilie
  • Liege-Bastogne-Liege – 26 aprilie
  • Turul Romandiei – 28 aprilie - 3 mai
  • Eschborn-Frankfurt – 1 mai
  • Giro d’Italia – 8-31 mai

Contacts

Dan Dracea

Communications Manager MATCHPLAN

Traian Gherghe

Junior Associate MATCHPLAN

Latest news

31/8/2026

Ce să urmărești la Eurosport în septembrie

Toamna începe pe Eurosport și HBO Max cu ultimul turneu de Mare Șlem al anului, US Open, și ultimul Mare Tur de ciclism din calendar, La Vuelta. Iată ce nu trebuie să ratezi în septembrie:

28/8/2026

Ce să urmărești pe HBO Max în luna septembrie

Începutul de toamnă este marcat de adrenalină la HBO Max. În lumea sportului, US Open își desemnează câștigătorii ultimului Grand Slam al anului. La capitolul seriale, „American Hostage” („Ostatic american”) vine cu povestea adevărată despre o criză care transformă o emisiune radio într-o negociere pe viață și pe moarte. Cinefilii au parte de „The Bikeriders: Clubul Vandalilor” („The Bikeriders”), care explorează ascensiunea și transformarea unui club de motocicliști. Și, poveștile adevărate continuă în septembrie cu documentarul „9/11: Days That Shocked the World”.

27/8/2026

Ce să urmărești la televiziunile Warner Bros. Discovery în luna septembrie

Vara se apropie de final, dar septembrie vine cu energie nouă plină de premiere și povești pentru toate gusturile. Discovery aduce „11 septembrie: Dezastrul care a zguduit lumea”, Eurosport ține ritmul marilor competiții cu finala ultimului turneu de Mare Șlem al anului, US Open, iar TLC deschide ușa către „Secretele din suburbii”. Pentru cei mici, Cartoon Network transformă întoarcerea la școală într-un motiv de distracție, în timp ce Cartoonito îi invită în aventuri colorate alături de „Dino Ranch: Exploratori pe insulă” și „Mr. Bean – Seria animată”.

26/8/2026

Sezonul patru al serialului original HBO „Epoca de Aur” are premiera pe 2 noiembrie în România

Serialul original HBO nominalizat la Emmy®, creat de Julian Fellowes „Epoca de Aur” („The Gilded Age”), revine cu cel de-al patrulea sezon pe 2 noiembrie în România pe HBO Max. Noul sezon va avea opt episoade care se vor lansa săptămânal.

24/8/2026

US Open 2026, în direct și în exclusivitate pe Eurosport și pe HBO Max

În perioada 24 august – 13 septembrie, atmosfera electrizantă de pe terenurile emblematice de la Flushing Meadows, New York, ajunge la fanii din România. Toate partidele de la US Open 2026 sunt pe Eurosport și HBO Max.

20/8/2026

La Vuelta 2026, în direct și în exclusivitate pe Eurosport și HBO Max începând de sâmbătă

Eurosport și HBO Max se pregătesc de ultimul Mare Tur din calendar, La Vuelta a España, în perioada 22 august – 13 septembrie.

19/8/2026

HBO anunță sezonul doi din „IT: Welcome to Derry”

Serialul original HBO „IT: Bun-venit în Derry” („IT: Welcome to Derry”), produs de Warner Bros., cu Andy și Barbara Muschietti ca producători executivi, a fost reînnoit pentru un al doilea sezon, după ce primul sezon s-a clasat în topul celor mai urmărite patru premiere de serial din istoria HBO Max, la nivel global.

17/8/2026

Serialul DC Studios „Lanterns” are premiera pe HBO Max în România pe 17 august

Serialul DC Studios „Lanterns”, produs de DC Studios și Warner Bros. Television, are premiera pe HBO Max în România pe 17 august. Producția are opt episoade, care vor fi lansate săptămânal, și vine cu o poveste misterioasă care pornește de pe Pământ și ajunge până în cele mai îndepărtate colțuri ale universului DC.

14/8/2026

Heated Rivalry: Emily Hampshire, Edvin Ryding, Robert Naylor, Sabrina Jalees și Priyanka se alătură distribuției sezonului doi

Serialul original Crave, „Rivalitate arzătoare” („Heated Rivalry”), creat de Jacob Tierney, își completează distribuția sezonului doi cu cinci nume noi. Sezonul doi va avea premiera pe HBO Max în România în primăvara lui 2027. Produs de Accent Aigu Entertainment în colaborare cu Crave, divizia Bell Media, serialul multipremiat și apreciat de critici este inspirat din seria de bestselleruri „Game Changers”, semnată de Rachel Reid.

05/8/2026

Ce să urmărești pe HBO Max în luna august

HBO Max te pregătește pentru ultimele săptămâni de vară cu: competiții sportive de top, povești care vin cu aventuri intergalactice și comedii pline de adrenalină, dar și documentare care scot la lumină istorii greu de imaginat. La Vuelta și US Open completează vara de sport, „Jaf fără voie” aduce adrenalina, iar serialul original HBO „Lanterns” deschide o anchetă întunecată, cu mize cosmice. Pentru o doză de umor, Conan O’Brien pornește din nou la drum, iar cei mici îi pot revedea pe Gru și pe îndrăgiții săi minioni în „Sunt un mic ticălos 4”.

04/8/2026

Ce să urmărești la Eurosport în august

Sfârșitul verii aduce ultimul Mare Tur al anului în ciclism, spectacol în ultimul turneu de Mare Șlem și noi turnee de snooker revinind în prim-plan. Iată tot ce trebuie să știi despre cele mai importante evenimente din august pe Eurosport și HBO Max:

03/8/2026

Ce să urmărești la televiziunile Warner Bros. Discovery în luna august

August aduce la televiziunile Warner Bros. Discovery combinația potrivită pentru ultimele săptămâni de vară: competiții sportive pline de adrenalină, povești adevărate, aventuri spectaculoase și premiere pentru toate gusturile. La Discovery, „Shark Week” revine cu o nouă ediție plină de întâlniri impresionante și aventuri dedicate celor mai fascinante creaturi ale oceanelor. Eurosport vine cu La Vuelta, ultimul Mare Tur al sezonului și cu US Open, ultimul titlu de Mare Șlem al anului. TLC urmărește destine ieșite din comun în „Povești medicale neobișnuite”. Pentru cei mici, Cartoon Network aduce noi provocări în „LEGO City: Fără limite MAX”, în timp ce Cartoonito îi invită pe telespectatori să pornească într-o aventură plină de superputeri alături de „Ben 10”.

24/7/2026

Lumea are nevoie de eroi: „Stuart nu poate salva universul” și „Mortal Kombat II” au premiera pe HBO Max pe 24 iulie

Lumea pe care o știm este în pericol, dar nu te îngrijora, Stuart Bloom și Johnny Cage sunt aici. Pe 24 iulie, HBO Max aduce comedia originală Max „Stuart nu poate salva universul" („Stuart Fails to Save the Universe") și premiera globală pe streaming a filmului „Mortal Kombat II".

02/7/2026

Turul Franței, în direct și în exclusivitate pe Eurosport și HBO Max începând de sâmbătă

Turul Franței, cel mai așteptat dintre marile tururi, readuce ciclismul în prim-plan și conturează o vară plină de sport. Toate cele 21 de etape ale cursei vor fi transmise în direct pe Eurosport și HBO Max, cu 3.333 km de parcurs, peste 100 de ore de transmisiuni în direct și povești memorabile scrise în lupta pentru tricoul galben.

30/6/2026

Ce să urmărești pe HBO Max în luna iulie

Iulie e despre zilele calde și nopțile lungi, iar HBO Max vine cu titlurile care completează fiecare moment al verii. Pe terenurile de la Wimbledon, cele mai mari staruri ale tenisului joacă pentru titlu pe iarba londoneză, în timp ce Turul Franței promite dueluri între cicliștii de elită ai lumii. „Stuart nu poate salva universul" („Stuart Fails to Save the Universe") readuce în prim-plan personajele iubite din lumea serialului „Teoria Big Bang" într-o aventură haotică prin multivers, iar „Președintele Curtis" („President Curtis") redefinește criza diplomatică cu un umor aparte. Pentru iubitorii genului horror, „Mumia de la Lee Cronin" („Lee Cronin's THE MUMMY”) promite un coșmar bine livrat, și nu în ultimul rând, „Povestea lui Robin Byrd" („Bang My Box: The Robin Byrd Story") aduce pe ecran o poveste fascinantă despre curaj, identitate și moștenire.