Skip to main content

Kiernan Shipka, Jack Farthing, Toheeb Jimoh și Amy James-Kelly se alătură distribuției serialului „Lumea financiară” în sezonul patru

14 martie 2025

HBO anunță că producția celui de-al patrulea sezon al serialului „Lumea financiară” („Industry”) va începe în Regatul Unit luna aceasta. Totodată, patru noi actori se alătură distribuției noului sezon. Acesta va avea opt episoade și este produs de Bad Wolf pentru HBO.

Lumea financiară" („Industry”) oferă o privire captivantă în culisele băncilor de investiții, urmărind un grup de tineri bancheri ambițioși în timp ce își construiesc carierele în mediul intens al biroului londonez al băncii internaționale Pierpoint & Co.

În sezonul al treilea, Pierpoint a privit spre viitor și a făcut un mare pariu pe investițiile etice, Yasmin, Robert și Eric s-au aflat în centrul atenției în cadrul strălucitului IPO al Lumi, o companie de energie bazată pe tehnologie verde condusă de Sir Henry Muck. Între timp, după ce a părăsit Pierpoint, Harper a început să-și dorească să revină în lumea captivantă a finanțelor și a format un parteneriat neobișnuit cu managerul de portofoliu FutureDawn, Petra Koenig.

Actorii care se alătură distribuției sezonului patru sunt:

  • Kiernan Shipka în rolul lui Hayley Clay, asistent executiv al operatorului de plăți Tender,
  • Jack Farthing în rolul lui Edward Smith, scandalagiu și prieten vechi al lui Henry,
  • Toheeb Jimoh în rolul lui Kwabena Bannerman, trader la Mostyn Asset Management,
  • Amy James-Kelly ca Jennifer Bevan, ministru nou promovat.

Credite: „Lumea financiară” („Industry”) este creat, scris și produs de Mickey Down & Konrad Kay. Serialul este o producție Bad Wolf pentru HBO/BBC și este produs de Jane Tranter, Kate Crowther și Ryan Rasmussen pentru Bad Wolf; și Rebecca Ferguson pentru BBC. Printre regizori se numără Mickey Down & Konrad Kay, Isabella Eklöf și Zoé Wittock. Kathleen McCaffrey de la Little Gems se va alătura ca producător executiv pentru sezonul patru.

Contacts

Ioana Plopeanu

Senior Publicity Manager Romania, Hungary, the Czech Republic, Slovakia


Raluca Zdru

PR Specialist Romania


Latest news

08/5/2025

Eurosport și Max transmit Giro d’Italia începând de vineri

Eurosport și Max dau startul sezonului Marilor Tururi din ciclism cu o acoperire vastă a primului Mare Tur al anului: Giro d’Italia.

30/4/2025

Ce să urmărești la televiziunile Warner Bros. Discovery în mai

Luna mai aduce la televiziunile din portofoliul Warner Bros. Discovery conținut proaspăt și captivant pentru toate gusturile! Eurosport aduce doza de adrenalină cu transmisiunea turneului Roland-Garros, al doilea Grand Slam al anului, alături de prestigiosul Giro d'Italia, prima mare competiție de ciclism a sezonului. În fiecare duminică din mai, Discovery prezintă o colecție impresionantă de documentare locale, precum „Acasă, my home”, în timp ce TLC revine cu episoade noi și emoționante din îndrăgitul serial „O familie neobișnuită". Nu în ultimul rând, pasionații artei culinare se pot delecta pe Food Network cu „Casa cuțitelor", o competiție internațională unde bucătari talentați din întreaga lume se întrec pentru titlul suprem.

30/4/2025

Ce să urmărești la Eurosport în mai

Primul Mare Tur de ciclism al anului acaparează programul din mai pe Eurosport. Snookerul își alege un nou campion mondial, iar Roland-Garros dă startul verii pline de sport la finalul lunii. Iată tot ce trebuie să știi despre cele mai importante evenimentele din mai:

29/4/2025

Ce urmărești pe Max în luna mai

Luna mai aduce pe Max conținut proaspăt și captivant pentru toate gusturile. Fanii animației se vor bucura de un nou sezon din „Rick și Morty", în timp ce serialul „Și uite așa..." revine cu sezonul trei, continuând povestea personajelor îndrăgite. Cinefilii vor fi încântați de aclamatul „Tár" și de acțiunea intensă din „Kraven Vânătorul", iar pasionații de sport pot urmări Giro d'Italia și spectacolul de pe zgura pariziană de la Roland-Garros. Primăvara e în floare pe Max, iar noutățile lunii mai te vor ține cu sufletul la gură!

22/4/2025

40 de ani de Discovery Channel: Aniversarea globală începe în aprilie 2025

Discovery Channel sărbătorește anul acesta 40 de ani! Aniversarea începe în România o dată cu Ziua Pământului, pe 22 aprilie, și se va întinde pe tot parcursul anului. Aceasta va include programe speciale, conținut extins pe canalele de social media, produse dedicate fanilor și un nou spot de marcă.

17/4/2025

Campionatul Mondial de snooker începe în direct pe Eurosport și Max

De sâmbătă, 19 aprilie, snookerul ține capul de afiș al programului Eurosport. Timp de peste două săptămâni, Campionatul Mondial de Snooker este difuzat pe Eurosport 1, cu toate meciurile turneului disponibile pe platforma Max.

16/4/2025

Sezonul trei din serialul original Max „Și uite așa…” se lansează pe Max pe 30 mai

Sezonul trei al serialului original Max „Și uite așa..” („And Just Like That...”), de la producătorul executiv Michael Patrick King, se lansează pe Max pe 30 mai. Noul sezon are 12 episoade, care vor apărea săptămânal până pe 14 august.

14/4/2025

John Lithgow, Janet McTeer și Paapa Essiedu se alătură distribuției serialului orginal HBO Harry Potter

Serialul original HBO Harry Potter îl are în distribuție pe John Lithgow, nominalizat de șase ori la premiile Emmy®, de două ori la premiile Tony®, Olivier, BAFTA și Oscar®, în rolul lui Albus Dumbledore; Janet McTeer, câștigătoare a premiilor Tony®, Golden Globe® și Olivier și nominalizată la Oscar® și Emmy®, în rolul Minervei McGonagall; Paapa Essiedu, nominalizat la Emmy®, Olivier și BAFTA, în rolul lui Severus Snape; și Nick Frost, nominalizat la BIFA, în rolul lui Rubeus Hagrid. Aceștia vor face parte din distribuția recurentă a serialului.

14/4/2025

Sezonul doi din serialul fenomen „The Last of Us” este disponibil pe Max

Noul sezon al serialului original HBO „The Last of Us”, câștigător al premiului Emmy®, este disponibil pe Max din 14 aprilie. Sezonul doi va avea șapte episoade care se vor lansa săptămânal.

11/4/2025

Sezonul patru din „Hacks” vine pe Max din 11 aprilie

Comedia originală Max „Hacks”, recent laureată a premiilor Emmy®, Golden Globe® și Critics Choice Awards pentru cel mai bun serial de comedie, revine pe Max cu sezonul patru din 11 aprilie.

10/4/2025

HBO anunță continuarea serialului fenomen „The Last of Us" cu un al treilea sezon

Cu patru zile înaintea lansării sezonului doi, HBO anunță continuarea serialului fenomen „The Last of Us” cu un al treilea sezon. Sezonul doi va avea șapte episoade care se vor lansa săptămânal pe Max, începând de luni, 14 aprilie.

04/4/2025

Grand Slam Track, noua competiție de atletism, debutează în weekend pe Eurosport și Max

Eurosport și Max aduc noua competiție de atletism, Grand Slam Track, pe 5 și 6 aprilie. Medaliați olimpici, campioni mondiali și eroi naționali se vor confrunta în noua ligă de elită de atletism lansată de legenda olimpică Michael Johnson.

04/4/2025

Documentarul bosniaco-danez „Cerul de deasupra orașului Zenica” este disponibil pe Max din 4 aprilie

Documentarul original HBO „Cerul de deasupra orașului Zenica” („The Sky Above Zenica”) spune povestea adevărată a unei comunități care luptă pentru o gură de aer curat, dar a cărei viață depinde de funcționarea unei fabrici deținute de o corporație internațională într-unul dintre cele mai poluate orașe din Bosnia. Producția este disponibilă pe Max din 4 aprilie.

03/4/2025

Ce să urmărești la televiziunile Warner Bros. Discovery în aprilie

Luna aprile aduce un mix de dramă și adrenalină la televiziunile din portofoliul Warner Bros. Discovery. La TLC, documantarul „Căderea lui Diddy” ridică cortina asupra acuzațiilor grave aduse lui Sean Combs, Discovery sărbătorește Ziua Pământului cu episoade dedicate fenomenelor meteo extreme și aduce documentare de impact, precum „Pașaport de Germania”, despre mutarea populației germane din România în Germania de Vest. Eurosport aduce prima ediția a unei noi competiții de atletism, Grand Slam Track, concepută de fostul sprinter Michael Johnson. 

01/4/2025

Ce să urmărești la Eurosport în aprilie

Punctul culminant al sezonului de snooker, o competiție complet nouă de atletism, trei curse legendare de ciclism și multe altele. Iată tot ce trebuie să știi despre cele mai importante evenimentele din aprilie: