Skip to main content

Giro d’Italia 2026: toate etapele, în direct și în exclusivitate pe Eurosport și HBO Max

7 mai 2026

GettyImages-2218108955.jpg

Giro d’Italia, una dintre cele mai spectaculoase competiții din ciclismul mondial și primul Mare Tur al sezonului, revine între 8 și 31 mai. Ediția din acest an poate fi urmărită live pe Eurosport, precum și în direct și la cerere pe HBO Max.  

Fanii ciclismului vor avea acces la fiecare dintre cele 21 de etape ale cursei, însumând peste 100 de ore de transmisiune în direct, completate de emisiuni dedicate înainte și după fiecare etapă, rezumate și conținut suplimentar. Lupta pentru celebrul tricou roz, maglia rosa, promite din nou spectacol, într-o competiție care testează rezistența și strategia celor mai buni rutieri din lume.

Giro d’Italia 2026 va parcurge aproximativ 3.459 de kilometri, cu o diferență totală de nivel de peste 48.500 de metri, împărțită în 21 de etape. Competiția va începe pentru prima dată cu trei etape desfășurate în Bulgaria, înainte să se mute în Italia. Turul se încheie la Roma, pe 31 mai, cu un final emblematic în jurul Colosseumului.

Jonas Vingegaard este pentru prima dată la startul Giro și totodată marele favorit la câștigarea clasamentului general. De asemenea, ciclistul danez caută o posibilă intrare într-un club select al rutierilor care au câștigat toate cele trei Mari Tururi. Șansele italienilor sunt purtate de talentatul tânăr Giulio Pellizzari, iar alți rutieri de urmărit în munți vor fi Adam Yates, Egan Bernal, Giulio Ciccone sau Felix Gall, precum și câștigătorul din 2022, Jai Hindley.

„Giro d’Italia este una dintre cele mai mari provocări din sport. Startul acestei curse marchează începutul unei veri pline de evenimente importante, iar misiunea noastră este să aducem publicul cât mai aproape de fiecare poveste și de fiecare moment decisiv al cursei”, a declarat Scott Young, EVP Warner Bros. Discovery Sports Europe.

Acoperirea cursei pe Eurosport și HBO Max va fi una amplă, cu o echipă internațională formată din peste 40 de comentatori, reporteri și experți, care cumulează peste 180 de participări la Marile Tururi. Pentru o experiență completă, transmisiunile vor include analize detaliate, explicații tactice și perspective din interiorul plutonului. Experții Eurosport Jens Voigt (în prima săptămână), Alessandro De Marchi (în a doua săptămână) și Adam Blythe (în săptămâna finală) vor oferi analize direct din pluton, de pe motocicletele turului.

HBO Max este și de această dată destinația principală pentru ciclismul profesionist, oferind funcționalități interactive menite să îmbunătățească experiența de vizionare, precum:

  • posibilitatea de a urmări simultan mai multe fluxuri video (multiview);
  • acces rapid la momentele-cheie din cursă;
  • opțiuni multiple de comentariu;
  • personalizarea conținutului prin liste dedicate.

Pe lângă transmisiunile live, fanii vor avea acces și la materiale documentare și emisiuni speciale care explorează culisele competiției și poveștile rutierilor. De asemenea, pe Eurosport.ro, iubitorii ciclismului vor putea urmări rezumate și momente importante din cursă și vor putea rămâne la curent cu cele mai importante știri din sport.

Eurosport HBO Max

Contacts

Dan Dracea

Communications Manager MATCHPLAN

Traian Gherghe

Junior Associate MATCHPLAN

Latest news

24/9/2026

Laver Cup 2026, în direct și în exclusivitate pe Eurosport și HBO Max în acest weekend

În weekendul 25-27 septembrie se desfășoară a noua ediție Laver Cup, iar Eurosport și HBO Max aduc toată acțiunea de la The O2 Arena din Londra în direct și în exclusivitate pentru fanii din România.

23/9/2026

Peste 300 de ani de tradiție și inovație: „Produs în România” vine cu povestea berii pe 27 septembrie

„Produs în România” revine la Discovery pe 27 septembrie, la ora 19:30, cu un nou episod dedicat unuia dintre cele mai îndrăgite produse din România: berea. De această dată, ajungem la Timișoara, pentru a descoperi cum patru ingrediente simple, apa, malțul, hameiul și drojdia, se transformă într-un produs care ajunge în milioane de pahare.

21/9/2026

Pe 21 septembrie, „Ostatic american”, cu Jon Hamm și Giovanni Ribisi, are premiera pe HBO Max în România

„Ostatic american” („American Hostage”), noul serial thriller psihologic cu Jon Hamm, câștigător al premiului Emmy, în rolul principal, va avea premiera pe 21 septembrie, pe HBO Max în România. Serialul are opt episoade și este inspirat de o poveste reală petrecută în anii ’70.

18/9/2026

Sezonul doi din „Străina: Sânge din sângele meu” are premiera pe HBO Max pe 19 septembrie

Noul sezon al serialului „Străina: Sânge din sângele meu” („Outlander: Blood of my Blood”) are premiera pe HBO Max în România pe 19 septembrie, cu câte un episod lansat săptămânal. Noul sezon are 10 episoade.

18/9/2026

Campionatele Mondiale de ciclism pe șosea, în direct și în exclusivitate pe Eurosport și HBO Max începând de duminică

Sezonul de ciclism continuă și după finalul Marilor Tururi. Campionatele Mondiale de ciclism pe șosea se văd în direct pe Eurosport și HBO Max începând de duminică, 20 septembrie.

31/8/2026

Ce să urmărești la Eurosport în septembrie

Toamna începe pe Eurosport și HBO Max cu ultimul turneu de Mare Șlem al anului, US Open, și ultimul Mare Tur de ciclism din calendar, La Vuelta. Iată ce nu trebuie să ratezi în septembrie:

28/8/2026

Ce să urmărești pe HBO Max în luna septembrie

Începutul de toamnă este marcat de adrenalină la HBO Max. În lumea sportului, US Open își desemnează câștigătorii ultimului Grand Slam al anului. La capitolul seriale, „American Hostage” („Ostatic american”) vine cu povestea adevărată despre o criză care transformă o emisiune radio într-o negociere pe viață și pe moarte. Cinefilii au parte de „The Bikeriders: Clubul Vandalilor” („The Bikeriders”), care explorează ascensiunea și transformarea unui club de motocicliști. Și, poveștile adevărate continuă în septembrie cu documentarul „9/11: Days That Shocked the World”.

27/8/2026

Ce să urmărești la televiziunile Warner Bros. Discovery în luna septembrie

Vara se apropie de final, dar septembrie vine cu energie nouă plină de premiere și povești pentru toate gusturile. Discovery aduce „11 septembrie: Dezastrul care a zguduit lumea”, Eurosport ține ritmul marilor competiții cu finala ultimului turneu de Mare Șlem al anului, US Open, iar TLC deschide ușa către „Secretele din suburbii”. Pentru cei mici, Cartoon Network transformă întoarcerea la școală într-un motiv de distracție, în timp ce Cartoonito îi invită în aventuri colorate alături de „Dino Ranch: Exploratori pe insulă” și „Mr. Bean – Seria animată”.

26/8/2026

Sezonul patru al serialului original HBO „Epoca de Aur” are premiera pe 2 noiembrie în România

Serialul original HBO nominalizat la Emmy®, creat de Julian Fellowes „Epoca de Aur” („The Gilded Age”), revine cu cel de-al patrulea sezon pe 2 noiembrie în România pe HBO Max. Noul sezon va avea opt episoade care se vor lansa săptămânal.

24/8/2026

US Open 2026, în direct și în exclusivitate pe Eurosport și pe HBO Max

În perioada 24 august – 13 septembrie, atmosfera electrizantă de pe terenurile emblematice de la Flushing Meadows, New York, ajunge la fanii din România. Toate partidele de la US Open 2026 sunt pe Eurosport și HBO Max.

20/8/2026

La Vuelta 2026, în direct și în exclusivitate pe Eurosport și HBO Max începând de sâmbătă

Eurosport și HBO Max se pregătesc de ultimul Mare Tur din calendar, La Vuelta a España, în perioada 22 august – 13 septembrie.

19/8/2026

HBO anunță sezonul doi din „IT: Welcome to Derry”

Serialul original HBO „IT: Bun-venit în Derry” („IT: Welcome to Derry”), produs de Warner Bros., cu Andy și Barbara Muschietti ca producători executivi, a fost reînnoit pentru un al doilea sezon, după ce primul sezon s-a clasat în topul celor mai urmărite patru premiere de serial din istoria HBO Max, la nivel global.

17/8/2026

Serialul DC Studios „Lanterns” are premiera pe HBO Max în România pe 17 august

Serialul DC Studios „Lanterns”, produs de DC Studios și Warner Bros. Television, are premiera pe HBO Max în România pe 17 august. Producția are opt episoade, care vor fi lansate săptămânal, și vine cu o poveste misterioasă care pornește de pe Pământ și ajunge până în cele mai îndepărtate colțuri ale universului DC.

14/8/2026

Heated Rivalry: Emily Hampshire, Edvin Ryding, Robert Naylor, Sabrina Jalees și Priyanka se alătură distribuției sezonului doi

Serialul original Crave, „Rivalitate arzătoare” („Heated Rivalry”), creat de Jacob Tierney, își completează distribuția sezonului doi cu cinci nume noi. Sezonul doi va avea premiera pe HBO Max în România în primăvara lui 2027. Produs de Accent Aigu Entertainment în colaborare cu Crave, divizia Bell Media, serialul multipremiat și apreciat de critici este inspirat din seria de bestselleruri „Game Changers”, semnată de Rachel Reid.

05/8/2026

Ce să urmărești pe HBO Max în luna august

HBO Max te pregătește pentru ultimele săptămâni de vară cu: competiții sportive de top, povești care vin cu aventuri intergalactice și comedii pline de adrenalină, dar și documentare care scot la lumină istorii greu de imaginat. La Vuelta și US Open completează vara de sport, „Jaf fără voie” aduce adrenalina, iar serialul original HBO „Lanterns” deschide o anchetă întunecată, cu mize cosmice. Pentru o doză de umor, Conan O’Brien pornește din nou la drum, iar cei mici îi pot revedea pe Gru și pe îndrăgiții săi minioni în „Sunt un mic ticălos 4”.