Documentarul original HBO „Eu, Rosiński” are premiera pe HBO Max pe 20 martie
„M-am născut ca să spun povești prin imagini”, spunea Grzegorz Rosiński, creatorul benzilor desenate Thorgal, când accepta un premiu special în cadrul Festivalului Internațional de Benzi Desenate și Jocuri din Łódź. Ajuns la 80 de ani, cunoscutul artist polonez încă lucrează, ghidat de continua sa căutare de noi povești. Noul documentar original HBO „Eu, Rosiński” („I, Rosiński”) prezintă un portret intim al artistului, aflat la ultimul capitol al carierei sale, în care se confruntă cu întrebări despre moștenire, creație și ceea ce va lăsa în urmă. Filmul are premiera pe HBO Max pe 20 martie.

Grzegorz Rosiński, aclamat artist de benzi desenate și pictor, a devenit cunoscut la nivel internațional într-o perioadă în care Polonia se afla încă sub Cortina de Fier. Acum, trecut de 80 de ani, el își continuă munca de-o viață, încercând să amâne finalul inevitabil al carierei sale. În fața sa stă însă cea mai grea provocare de până acum: părăsirea luminii reflectoarelor, o „mică moarte” pe care o înțelege prea bine. Documentarul îl urmărește pe artist într-un moment definitoriu, când creează probabil ultimul album al seriei Thorgal și reflectează asupra creației și asupra artei de a se retrage.
Documentarul „Eu, Rosiński” („I, Rosiński”) a avut premiera la Festivalul de Film de la Cracovia, unde a fost primit cu aplauze atât din partea publicului, cât și a criticilor. Ulterior, a fost proiectat la mai multe festivaluri importante de film din Polonia și nu numai.
Credite: Documentarul a fost scris și produs de Piotr Kielar; imaginea este semnată de Kacper Lisowski, Piotr Kielar și Bartek Piotrowski; muzica este compusă de Wojciech Mazolewski; montajul este realizat de Marcin Szymański; produs de Piotr Kempa pentru Delord și Hanka Kastelicová pentru HBO Max.