Skip to main content

Ce să urmărești la televiziunile Warner Bros. Discovery în luna iulie

29 iunie 2026

Ce să urmărești la televiziunile Warner Bros. Discovery în luna iulie

Iulie vine cu conținutul perfect de vară la televiziunile din portofoliul Warner Bros. Discovery. Pe Eurosport, iarba de la Wimbledon devine arena marilor confruntări ale verii, în timp ce Turul Franței promite peisaje superbe și lupte strânse între cei mai buni cicliști ai lumii. Discovery aduce adrenalina în luna iulie cu „În inima furtunii: Pe teren", iar la TLC, „Micii mari prieteni" aduce povesti despre de vară pline de râsete, iubire si vulnerabilitare.  

EUROSPORT 

Două evenimente de calibru domină ecranele Eurosport în luna iulie: Wimbledon și Turul Franței.

Al treilea turneu de Mare Șlem al anului își dispută fazele decisive. După o primă săptămână intensă începută în iunie, cele mai mari nume din tenis intră în linie dreaptă pentru trofeele de la Wimbledon, finalele fiind programate pe 11 și 12 iulie.

În același timp, pasionații de ciclism se pregătesc pentru unul dintre cele mai importante tururi ale anului. Desfășurat între 4 și 26 iulie, cu plecare din Barcelona și final la Paris, Turul Franței din acest an gravitează în jurul duelului electrizant dintre Tadej Pogacar și Jonas Vingegaard.

DISCOVERY

Pe 5 iulie, de la ora 20:00, Discovery aduce „În inima furtunii: Pe teren". În fiecare an, un grup de pasionați de tornade coboară în „tornado alley" din America. Timp de patru luni, acești vânători de furtuni obsedați pun totul pe tavă pentru a demonstra că sunt cei mai buni, indiferent de cost.

Pe 8 iulie, de la ora 20:00, are premiera sezonul trei din „Atelierul lui Richard Hammond". Richard Hammond își urmărește visul de a pune pe picioare o afacere de restaurare și reparare a mașinilor clasice.

Sezonul șapte din „O nouă șansă în sălbăticie" începe pe 17 iulie, de la ora 20:00. Traiul în afara orașului a explodat în popularitate, cu familii care se mută în zone tot mai izolate și cu ambiții tot mai mari. Dar pentru cei care pornesc pe acest drum fără experiență, planurile extreme duc adesea la probleme extreme.

Pe 21 iulie, de la ora 21:00, „Camioane în Australia" are premiera la Discovery. Ei conduc cele mai mari camioane de pe pământ, pe cele mai dure drumuri și cele mai solitare autostrăzi din lume.

TLC

Pe 1 iulie, de la ora 21:00, TLC aduce „Micii mari prieteni", un serial care urmărește un grup de prieteni din comunitatea persoanelor de statură mică, reuniți pentru o vară de neuitat sub același acoperiș, plină de râs, iubire, vulnerabilitate și momente de creștere.

„Jurnalul celor 90 de zile" revine cu sezonul șapte pe 11 iulie, de la ora 21:00. Noul sezon vine cu o privire intimă în viața cuplurilor, văzută chiar din perspectiva lor. Participanții se filmează singuri în viața de zi cu zi, în timp ce navighează noi provocări în relație și ating momente importante din viețile lor.

Pe 23 iulie, de la ora 21:00, vine „O zi în pielea mea". Fiecare episod urmărește trei persoane extraordinare care trăiesc cu afecțiuni medicale rare și adesea neînțelese. Construit pe baza materialelor filmate chiar de ei, serialul surprinde momente-cheie din parcursul lor medical: lupte, eșecuri, triumfuri și umor, în timp real.

CARTOON NETWORK

„Ninjago: Ascensiunea Dragonilor” revine la Cartoon Network cu premiera sezounului patru, pe 13 iulie, de la 15:50. O armă misterioasă dezlănțuie Monștri Elementali asupra Tărâmurilor Unite, exact în momentul în care Ninja sunt despărțiți și nu mai au sprijinul Dragonilor Sursei. Lloyd încearcă să înțeleagă natura Puterii sale Elementale pentru a restabili ordinea, iar tinerii Ninja trebuie să se bazeze doar pe ei înșiși pentru a se întoarce acasă și a deveni protectorii lui Ninjago.

CARTOONITO

De pe 12 iulie, de la 16:55, începe la Cartoonito stuntul „Călătorie în jurul lumii cu Scooby-Doo!”. Fă-ți bagajele și pregătește Scooby Snacks! E timpul pentru o aventură în jurul lumii, garantată de Cartoonito. Alătură-te lui Scooby-Doo și echipei de la Mystery Inc. în timp ce călătoresc pe tot globul. De la locuri îndepărtate la priveliști captivante, fiecare oprire este presărată cu râsete, muncă în echipă și surprize nu tocmai înfricoșătoare. Oriunde merg Scooby și prietenii lui, există întotdeauna un mister de rezolvat și nenumărate motive de amuzament.

HBO & CINEMAX

Premierele de duminică continuă la HBO în luna iulie, de la ora 20:00. Pe 5 iulie vine „Sisu: Drumul răzbunării". O săptămână mai târziu, pe 12 iulie, are premiera „Mumia de la Lee Cronin". Pe 19 iulie urmează „Cel mai tare din parcare", iar luna se încheie pe 26 iulie cu „Șefi de stat".

Cinemax aduce în iulie două colecții de film. Sâmbătă seara, de la ora 21:00, rulează colecția Dan Brown: „Codul lui Da Vinci" pe 11 iulie, „Îngeri și demoni" pe 18 iulie și „Inferno" pe 25 iulie. Duminică, de la ora 20:00, Christopher Nolan Collection continuă cu „Tenet" pe 5 iulie, „Dunkirk" pe 12 iulie, „Interstellar: Călătorind prin univers" pe 19 iulie și „Începutul" pe 26 iulie.

Cinemax 2 vine duminica, de la ora 21:30, cu colecția Oscar Winners Sunday: „Erin Brockovich" pe 5 iulie, „Mai bine nu se poate" pe 12 iulie, „Tootsie" pe 19 iulie și „Philadelphia" pe 26 iulie. 


Contacts

Raluca Zdru

PR Specialist Romania

Latest news

12/11/2026

„Fiica cea bună” are premiera pe HBO Max pe 12 noiembrie

Thrillerul psihologic  „Fiica cea bună” („The Good Daughter”), creat de Made Up Stories și Fifth Season, intră pe HBO Max pe 12 noiembrie. Primul sezon, cu Rose Byrne („Physical”, „Damages”) în rolul Samanthei Quinn și Meghann Fahy („The White Lotus”, „The Perfect Couple”) în rolul Charlottei Quinn, are șase episoade.

05/11/2026

Eurosport lansează „Anatomia celui mai bun”, documentarul care dezvăluie știința din spatele performanțelor lui Tadej Pogačar

Cum a ajuns Tadej Pogačar să domine ciclismul mondial și ce îl diferențiază de ceilalți mari campioni ai sportului? Noul documentar „Anatomia celui mai bun” („Anatomy of a G.O.A.T”)  are premiera sâmbătă, 7 noiembrie, la ora 14:50, pe Eurosport 2 și dezvăluie ce stă în spatele performanței unuia dintre cei mai mari cicliști din toate timpurile.

03/11/2026

Ce să urmărești pe Eurosport în noiembrie

Sporturile de iarnă intră din nou în prim plan în programul Eurosport și HBO Max, iar sezonul de snooker continuă cu primul turneu major. Iată tot ce trebuie să știi despre cele mai importante transmisiuni din luna noiembrie:

02/11/2026

Sezonul patru al serialului original HBO „Epoca de Aur” este acum disponibil pe HBO Max

„Epoca de Aur” („The Gilded Age”), serialul original HBO creat de Julian Fellowes și nominalizat la Emmy®, vine pe HBO Max pe 2 noiembrie cu un nou sezon. Cele opt episoade ale sezonului patru vor fi lansate săptămânal.

30/10/2026

HBO Max pregătește o selecție horror, thriller și true crime pentru weekendul de Halloween

HBO Max transformă weekend-ul de Halloween într-un maraton al fricii. De la clasici care au definit genul, precum „Strălucirea” („The Shining”) și „Tăcerea mieilor” („The Silence of the Lambs”), până la producții noi precum „Mireasa!” („The Bride!”), „După 28 de ani: Templul oaselor” („28 Years Later: The Bone Temple”) sau „Mumia de la Lee Cronin” („Lee Cronin’s The Mummy”), catalogul acoperă toate nuanțele fricii: groază, suspans, thriller și true crime.

29/10/2026

Ce să urmărești pe HBO Max în luna noiembrie

Ce au în comun o familie înstărită din New York, un cartier din Rio de Janeiro și o grădină zoologică din Danemarca? Toate au povești de spus în noiembrie, pe HBO Max. „Epoca de Aur” („The Gilded Age”) revine cu sezonul patru, iar lupta pentru putere continuă în „Orașul zeilor: Lupta continuă” („City of God: The Fight Rages On”). Jim Jarmusch vine cu antologia „Tată, mamă, soră, frate” („Father, Mother, Sister, Brother”), iar „Grădina zoologică condamnată” („The Cursed Zoo”) spune povestea reală a unui parc în care tigrii, motocicliștii și iubirea au dus la tragedie.

23/10/2026

Sporturile de iarnă revin în acest weekend pe Eurosport și HBO Max

Noul sezon al sporturilor de iarnă începe weekendul aceasta, iar Eurosport și HBO Max vor difuza peste 1.800 de ore de competiții, din octombrie până în aprilie.

21/10/2026

Eurosport și HBO Max prelungesc drepturile pentru Turul Franței și La Vuelta până cel puțin în 2032

Eurosport și HBO Max prelungesc drepturile de difuzare pentru Turul Franței, La Vuelta, Liège-Bastogne-Liège, Paris-Roubaix, Paris-Nisa și a altor curse.

21/10/2026

„Produs în România” revine la Discovery cu un nou episod, filmat în fabrica CELCO din Constanța

Duminică, 25 octombrie, de la ora 19:30, „Produs în România” revine la Discovery cu un nou episod care ne arată ce stă în spatele construcțiilor din jurul nostru. Mergem la fabrica CELCO din Constanța, unde se produce BCA-ul, un material pe care îl regăsim în mii de clădiri din România.

14/10/2026

„Fetele” se întorc: comedia originală HBO premiată cu Emmy®, creată de Lena Dunham, revine cu o miniserie

HBO anunță că serialul original de comedie, câștigător al premiului Emmy®, „Fetele” („Girls”) cu Lena Dunham în rolul principal, și produs de Judd Apatow, se va întoarce cu cinci episoade noi. Producția va începe în 2027, la 10 ani după finalul sezonului 6.

09/10/2026

Il Lombardia, în direct pe Eurosport și HBO Max sâmbătă

Eurosport și HBO Max transmit ultima mare cursă de o zi a sezonului UCI World Tour: Il Lombardia, desfășurată pe spectaculoasele șosele din nordul Italiei.

09/10/2026 - Last updated 12 octombrie 2026

Un nou val de furie pe HBO Max: „Rage”, sezonul 2, are premiera pe 9 octombrie

„Furie” („Rage”) revine pe HBO Max cu sezonul doi pe 9 octombrie în România. Noul sezon, regizat de Félix Sabroso, va avea opt episoade a câte 30 de minute, care se vor lansa săptămânal.

02/10/2026

Ce să urmărești pe HBO Max în luna octombrie

Octombrie aduce pe HBO Max un mix bogat de seriale, filme, documentare și competiții sportive. „Babylon Berlin” revine cu ultimul sezon, iar „Furie” („Rage”) se întoarce cu sezonul doi. Tot în această lună debutează „Crystal Lake”, prequelul seriei „Vineri 13”, și „YAGA”, un thriller inspirat de mitul Baba Yaga. La capitolul filme, „Dinți de lapte” se alătură mai multor producții românești care au premiera luna asta. Documentarele „Masacrul din Flores” și „Poetul canibal” completează lista cu povești reale, iar cei mici se pot bucura de „Să-nceapă aventura: Misiuni secundare”. În sport, sezonul de ciclism de elită se încheie cu Il Lombardia, în timp ce Marele Premiu de patinaj artistic și Cupa Mondială de schi alpin 2026-2027 dau startul sezonului sporturilor de iarnă.

01/10/2026

Ce să urmărești la televiziunile Warner Bros. Discovery în luna octombrie

Octombrie este despre momente spectaculoase și premiere la toate televiziunile din portofoliul Warner Bros. Discovery. La Discovery intrăm în culisele misiunii Artemis II, în „Artemis II: Până la Lună și înapoi”, Eurosport dă startul sezonului sporturilor de iarnă cu primele etape ale Marelui Premiu de patinaj artistic și ale Cupei Mondiale de schi alpin 2026-2027, iar la TLC și Cartoonito, spiritul de Halloween se simte încă de la începutul lunii, cu „Social media: Rețele criminale” și stuntul special „Halloween cu Scooby Doo”.

01/10/2026

Ce să urmărești pe Eurosport în octombrie

Octombrie este luna în care ciclismul, snookerul și sporturile de iarnă se întâlnesc pe Eurosport. Iată tot ce trebuie să știi despre cele mai importante evenimente ale acestei luni: