Skip to main content

Ce să urmărești pe HBO Max în luna aprilie

27 martie 2026 - Last updated 21 septembrie 2026

Ce să urmărești pe HBO Max în luna aprilie

Luna aprilie aduce o mulțime de premiere de neratat pe HBO Max! „Euphoria” și „Hacks” revin cu sezoane noi, iar în sport luna aprilie vine cu competiții de ciclism și snooker, precum Turul Flandrei și Campionatul Mondial de la Sheffield. La capitolul filme, acțiunea și aventura domină cu titluri precum „G20” și „Anaconda”, iar serile petrecute în familie sunt completate de producții îndrăgite precum „Cum să-ți dresezi dragonul” și „Happy Feet”.

SERIALE

Luna aprilie începe cu premiera serialului turcesc „Deeply” pe HBO Max. Urmărim povestea relației dintre Deniz și Barış, de la vârsta de 25 de ani până la divorț, o poveste plină de momente posibile și imposibile.

„Cealaltă soră Bennet” („The Other Bennet Sister”) are premiera pe HBO Max pe 8 aprilie. Adaptarea romanului scris de Janice Hadlow o aduce în prim-plan pe Mary Bennet. Povestea începe în Longbourn, la casa familiei Bennet, unde domnul și doamna Bennet gestionează o gospodărie plină de viață și de fete nemăritate: Jane, Elizabeth, Mary, Kitty și Lydia. În timp ce surorile ei caută romantismul și afirmarea socială, Mary pornește pe un drum diferit. Ea călătorește la Londra pentru a locui cu mătușa și unchiul ei, domnul și doamna Gardiner, și începe să-și descopere propria identitate și propria poveste.

Pe 10 aprilie începe ultimul sezon din comedia originală HBO „Hacks”, care a strâns 48 de nominalizări la premiile Emmyâ și a câștigat „Outstanding Comedy Series” pentru sezonul trei. Noul sezon le surprinde pe Deborah Vance (Jean Smart) și Ava (Hannah Einbinder) revenind în Las Vegas în urma unor știri eronate și defăimătoare, potrivit cărora Deborah ar fi decedat. Ele se mai hotărâte ca niciodată pentru a-i asigura lui Deborah un loc de cinste în istoria comediei.

Sezonul 3 din serialul original HBO „Euphoria” are premiera pe 13 aprilie pe HBO Max în România și urmărește un grup de prieteni din copilărie care se confruntă cu probleme precum credința, depășirea traumelor și noțiunea de rău.

Pe 16 aprilie are premiera „Apoi fugi” („Then You Run”). Când vizita Tarei, în vârstă de 18 ani, la tatăl ei înstrăinat o lasă cu un cadavru, ea și cei mai buni prieteni ai ei, Stink, Ruth și Nessi, străbat Europa în căutarea mamei demult pierdute. Pe drum, se confruntă cu lipsa banilor, povești de dragoste stângace și situații complicate. Cel mai mare pericol vine însă de la Reagan, unchiul Tarei, de la care au furat droguri și care este unul dintre cei mai temuți mafioți din Rotterdam.

Pe 24 aprilie are premiera „Om pe jumătate” („Half-Man”), un serial dramă semnat de Richard Gadd, care explorează relația tensionată dintre doi frați înstrăinați, pe parcursul a patru decenii.

SPORT

Luna aprilie aduce ultimele mari evenimente din ciclism înainte de Giro, inclusiv Monumentele Turul Flandrei (5 aprilie), Paris–Roubaix (12 aprilie) și Liège–Bastogne–Liège (26 aprilie), dar și tururi de o săptămână precum Turul Țării Bascilor (6–11 aprilie) și Turul Romandiei (28 aprilie – 3 mai).

Fanii snookerului au parte de cel mai important turneu din calendar, Campionatul Mondial de la Sheffield, desfășurat între 18 aprilie și 4 mai, unde concurează sportivi precum Judd Trump, Ronnie O'Sullivan și Zhao Xintong.

Cursa de 6 ore de la Imola aduce startul Campionatului Mondial de Anduranță (FIA WEC) pe 19 aprilie, iar maratoanele de la Paris și Boston au loc pe 12, respectiv 20 aprilie, în direct pe HBO Max.

FILME

Pe 3 aprilie intră pe HBO Max „Vacanța de iarnă” („The Holdovers”), în care un student rebel, un profesor detestat și bucătăreasa școlii rămân în campus în vacanța de Crăciun și ajung să se sprijine reciproc.

„G20” are premiera pe 10 aprilie pe HBO Max. Teroriștii iau cu asalt summitul G20, unde se află și președinta Sutton, care trebuie să-și folosească atât experiența politică, cât și pe cea militară pentru a-și proteja familia și a salva situația.

Pe 17 aprilie are premiera „Blue Moon”, care urmărește o seară din 1943 în viața compozitorului Lorenz Hart, aflat într-un moment de cumpănă, în timp ce fostul său colaborator, Richard Rodgers, sărbătorește succesul musicalului „Oklahoma!”. Din distribuție fac parte Ethan Hawke, Margaret Qualley, Andrew Scott și Bobby Cannavale.

Pe 24 aprilie îi vedem pe Jack Black și Paul Rudd în „Anaconda”. Cei doi, prieteni din copilărie, își doresc să refacă filmul lor preferat. Ajunși în Amazon pentru a-și transforma visul în realitate, lucrurile scapă de sub control atunci când o anaconda uriașă își face apariția pe platoul de filmare.

DOCUMENTARE & REALITY

Pe 13 aprilie revine cu un nou sezon „Criminalul de lângă mine” („Evil Lives Here”), în care oameni își amintesc cum a fost să trăiască alături de membri ai familiei care au comis crime atroce.

În aceeași zi începe și un nou sezon din „Revista People investighează” („People Magazine Investigates”), care aduce în prim-plan povești reale din spatele unor cazuri intens mediatizate.

KIDS & FAMILY

Aprilie vine cu conținut nou pentru întreaga familie.

Pe 3 aprilie intră pe HBO Max toate cele trei filme din seria „Cum să-ți dresezi dragonul” („How to Train Your Dragon”), o aventură plină de umor și culoare în lumea vikingilor și a dragonilor.

„E.T. Extraterestrul” („E.T. The Extra-Terrestrial”) ajunge pe HBO Max pe 9 aprilie, povestea emoționantă a unui extraterestru rămas pe Pământ care se împrietenește cu un băiat și familia acestuia.

„Mumble, cel mai tare dansator” („Happy Feet”) vine pe HBO Max pe 18 aprilie. În lumea pinguinilor imperiali, cântecul este esențial pentru găsirea perechii, însă Mumble se naște fără această abilitate — compensând prin talentul său la dans.

În aceeași zi intră pe platformă și „Happy Feet 2: Mumble dansează din nou” („Happy Feet Two”), o nouă aventură în Antarctica, unde Mumble și Gloria trebuie să-și protejeze familia și comunitatea în fața unor noi pericole.

 


Contacts

Ioana Plopeanu

Senior Publicity Manager Romania, Hungary, the Czech Republic, Slovakia

Raluca Zdru

PR Specialist Romania

Latest news

23/10/2026

Sporturile de iarnă revin în acest weekend pe Eurosport și HBO Max

Noul sezon al sporturilor de iarnă începe weekendul aceasta, iar Eurosport și HBO Max vor difuza peste 1.800 de ore de competiții, din octombrie până în aprilie.

21/10/2026

Eurosport și HBO Max prelungesc drepturile pentru Turul Franței și La Vuelta până cel puțin în 2032

Eurosport și HBO Max prelungesc drepturile de difuzare pentru Turul Franței, La Vuelta, Liège-Bastogne-Liège, Paris-Roubaix, Paris-Nisa și a altor curse.

21/10/2026

„Produs în România” revine la Discovery cu un nou episod, filmat în fabrica CELCO din Constanța

Duminică, 25 octombrie, de la ora 19:30, „Produs în România” revine la Discovery cu un nou episod care ne arată ce stă în spatele construcțiilor din jurul nostru. Mergem la fabrica CELCO din Constanța, unde se produce BCA-ul, un material pe care îl regăsim în mii de clădiri din România.

14/10/2026

„Fetele” se întorc: comedia originală HBO premiată cu Emmy®, creată de Lena Dunham, revine cu o miniserie

HBO anunță că serialul original de comedie, câștigător al premiului Emmy®, „Fetele” („Girls”) cu Lena Dunham în rolul principal, și produs de Judd Apatow, se va întoarce cu cinci episoade noi. Producția va începe în 2027, la 10 ani după finalul sezonului 6.

09/10/2026

Il Lombardia, în direct pe Eurosport și HBO Max sâmbătă

Eurosport și HBO Max transmit ultima mare cursă de o zi a sezonului UCI World Tour: Il Lombardia, desfășurată pe spectaculoasele șosele din nordul Italiei.

09/10/2026 - Last updated 12 octombrie 2026

Un nou val de furie pe HBO Max: „Rage”, sezonul 2, are premiera pe 9 octombrie

„Furie” („Rage”) revine pe HBO Max cu sezonul doi pe 9 octombrie în România. Noul sezon, regizat de Félix Sabroso, va avea opt episoade a câte 30 de minute, care se vor lansa săptămânal.

02/10/2026

Ce să urmărești pe HBO Max în luna octombrie

Octombrie aduce pe HBO Max un mix bogat de seriale, filme, documentare și competiții sportive. „Babylon Berlin” revine cu ultimul sezon, iar „Furie” („Rage”) se întoarce cu sezonul doi. Tot în această lună debutează „Crystal Lake”, prequelul seriei „Vineri 13”, și „YAGA”, un thriller inspirat de mitul Baba Yaga. La capitolul filme, „Dinți de lapte” se alătură mai multor producții românești care au premiera luna asta. Documentarele „Masacrul din Flores” și „Poetul canibal” completează lista cu povești reale, iar cei mici se pot bucura de „Să-nceapă aventura: Misiuni secundare”. În sport, sezonul de ciclism de elită se încheie cu Il Lombardia, în timp ce Marele Premiu de patinaj artistic și Cupa Mondială de schi alpin 2026-2027 dau startul sezonului sporturilor de iarnă.

01/10/2026

Ce să urmărești la televiziunile Warner Bros. Discovery în luna octombrie

Octombrie este despre momente spectaculoase și premiere la toate televiziunile din portofoliul Warner Bros. Discovery. La Discovery intrăm în culisele misiunii Artemis II, în „Artemis II: Până la Lună și înapoi”, Eurosport dă startul sezonului sporturilor de iarnă cu primele etape ale Marelui Premiu de patinaj artistic și ale Cupei Mondiale de schi alpin 2026-2027, iar la TLC și Cartoonito, spiritul de Halloween se simte încă de la începutul lunii, cu „Social media: Rețele criminale” și stuntul special „Halloween cu Scooby Doo”.

01/10/2026

Ce să urmărești pe Eurosport în octombrie

Octombrie este luna în care ciclismul, snookerul și sporturile de iarnă se întâlnesc pe Eurosport. Iată tot ce trebuie să știi despre cele mai importante evenimente ale acestei luni:

30/9/2026

Toamna marilor povești la Warner TV, în octombrie

În octombrie, Warner TV aduce seri de film pentru toate gusturile, de la comedii care transformă o seară obișnuită într-un dezastru memorabil, la producții spectaculoase, drame intense și povești care te țin în fața ecranului până la final. Luna începe cu premiera serialului „Tânărul Sheldon”, continuă cu trei sâmbete consecutive de „Marea Mahmureală” și cu „Filme, popcorn și distracție” în fiecare vineri, iar finalul lunii aduce „Halloweekend”, un weekend dedicat poveștilor care îți dau fiori.

24/9/2026

Laver Cup 2026, în direct și în exclusivitate pe Eurosport și HBO Max în acest weekend

În weekendul 25-27 septembrie se desfășoară a noua ediție Laver Cup, iar Eurosport și HBO Max aduc toată acțiunea de la The O2 Arena din Londra în direct și în exclusivitate pentru fanii din România.

23/9/2026

Peste 300 de ani de tradiție și inovație: „Produs în România” vine cu povestea berii pe 27 septembrie

„Produs în România” revine la Discovery pe 27 septembrie, la ora 19:30, cu un nou episod dedicat unuia dintre cele mai îndrăgite produse din România: berea. De această dată, ajungem la Timișoara, pentru a descoperi cum patru ingrediente simple, apa, malțul, hameiul și drojdia, se transformă într-un produs care ajunge în milioane de pahare.

21/9/2026

Pe 21 septembrie, „Ostatic american”, cu Jon Hamm și Giovanni Ribisi, are premiera pe HBO Max în România

„Ostatic american” („American Hostage”), noul serial thriller psihologic cu Jon Hamm, câștigător al premiului Emmy, în rolul principal, va avea premiera pe 21 septembrie, pe HBO Max în România. Serialul are opt episoade și este inspirat de o poveste reală petrecută în anii ’70.

18/9/2026

Sezonul doi din „Străina: Sânge din sângele meu” are premiera pe HBO Max pe 19 septembrie

Noul sezon al serialului „Străina: Sânge din sângele meu” („Outlander: Blood of my Blood”) are premiera pe HBO Max în România pe 19 septembrie, cu câte un episod lansat săptămânal. Noul sezon are 10 episoade.

18/9/2026

Campionatele Mondiale de ciclism pe șosea, în direct și în exclusivitate pe Eurosport și HBO Max începând de duminică

Sezonul de ciclism continuă și după finalul Marilor Tururi. Campionatele Mondiale de ciclism pe șosea se văd în direct pe Eurosport și HBO Max începând de duminică, 20 septembrie.