Ce să urmărești la Eurosport în decembrie
În luna decembrie au loc unele dintre cele mai importante etape din sezonul sporturilor de iarnă. Fanii snookerului pot urmări ultimele competiții ale anului, iar ciclismul și golful nu lipsesc nici ele din ofertele Eurosport și Max. Iată tot ce trebuie să știi:
Sporturi de iarnă
Sezonul sporturilor de iarnă este în prim-plan în această lună. Cu majoritatea Cupelor Mondiale deja începute, decembrie aduce noi etape și competiții unice pentru fani, pe Eurosport și pe Max.
Cupa Mondială de Sărituri cu Schiurile continuă cu trei etape noi organizate în Europa înainte ca finalul lunii decembrie să aducă în prim-plan cea mai importantă competiție a sezonului: Turneul Celor Patru Trambuline. Pe 28-29 decembrie Oberstdorf este gazda primului concurs din turneu, iar Garmisch-Partenkirchen urmează imediat, pe 31 decembrie și 1 ianuarie.
Cupa Mondială de Schi Alpin își desfășoară etapele în America de Nord și Europa pe tot parcursul lunii. Printre ele se numără și primele competiții ale probelor de viteză atât la masculin, cât și la feminin: coborâre și Super-G.
Cupa Mondială de Biatlon a început la finalul lunii noiembrie cu probe de ștafetă, dar competițiile individuale pornesc la Kontiolahti în această săptămână. Alte două etape sunt programate înainte de Crăciun pe Eurosport, la Hochfilzen și Annecy-Le Grand-Bornand.
Cupa Mondială de Schi Fond programează și ea două etape înainte de Crăciun, urmând ca din 28 decembrie să aibă loc a 19-a ediție a Tour de Ski la Toblach și Val di Fiemme.
Eurosport și Max mai transmit competiții de combinată nordică, schi acrobatic și snowboard într-o lună plină pentru fanii sporturilor de iarnă.
Snooker
Două dintre ultimele competiții de snooker ale sezonului sunt transmise de Eurosport și Max în această lună.
Mai întâi, între 4 și 7 decembrie are loc turneu Shoot Out. Jucat după reguli diferite de snookerul normal, turneul va avea meciuri formate dintr-un singur joc, iar fiecare lovitură va trebui executată într-un interval scurt de timp. Acesta are loc în Leicester și a fost câștigat anul trecut de Mark Allen. Eurosport 1 transmite sesiunile de joc zilnic de la 14:45 și 20:45, iar Max acoperă toate mesele în direct.
În următoarea săptămână, snookerul se întoarce la formatul tradițional cu Openul Scoției. Competiția de la Edinburgh începe în 9 decembrie și se încheie cu finala din 15 decembrie. Gary Wilson este campionul en-titre care va încerca să-și apere titlul în fața numelor grele ale sportului precum Kyren Wilson, Judd Trump sau Ronnie O’Sullivan. Sesiunile au loc de la 15:00 și 21:00 zilnic și sunt transmise pe Eurosport și Max.
Alte competiții la Eurosport și Max în luna decembrie:
Golf: Eurosport 2 transmite trei turnee neoficiale din PGA Tour: Hero World Challenge (5-8 decembrie), Grant Thornton Invitational (13-15 decembrie) și PNC Championship (21-22 decembrie).
Ciclism: Fanii ciclocrosului au parte de mai multe competiții transmise în direct, mai ales în jurul Crăciunului (21-27 decembrie), iar Liga Campionilor din ciclismul pe velodrom își desfășoară ultimele etape pe 6 și 7 decembrie, la Londra.
Formula E: Sezonul 2024-2025 de Formula E începe și el în decembrie. Sâmbătă, 7 decembrie, Eurosport 1 transmite prima cursă, São Paulo ePrix.
Pentru mai multe detalii, program și cele mai importante știri și noutăți, vizitează Eurosport.ro.